Borcane și sticle decorate cu sfoară: 8 idei creative și recomandări Leave a comment

Sfoara și pânza au fost întotdeauna elemente care au răspândit în jurul lor o senzație minunată de căldură și confort. Astfel de fibre naturale pot completa ideal orice tip de decor și pot contrasta cu puritatea lemnului din decorurile rustice, vintage sau scandinave. Asocierea dintre diferite elemente, precum sfoara, sticla și lumina lumânărilor pot duce la proiecte DIY extraordinare, care vor infuza o atmosferă atemporală și romantică în orice decor interior.

Borcanele și sticlele decorative cu sfoară nu numai că pot reprezenta elemente de decor fabuloase, însă se pot transforma și într-unele dintre cele mai inspirate cadouri pentru cei dragi sau chiar în mărturii de nuntă, pe care să le oferi cu dragoste invitaților. Drept urmare, în articolul de astăzi ne-am îndreptat atenția către sticle și borcane decorative handmade, dar și a modurilor ingenioase în care le poți înfrumuseța.

Iată, așadar, cele mai frumoase și creative idei pentru decorarea sticlelor și borcanelor cu sfoară, alături de o serie de recomandări pentru borcane și sticle ornamentale!

De ce ai nevoie pentru sticle și borcane decorative handmade?

Înainte de a da startul unui proiect DIY de înfrumusețare a sticlelor și borcanelor cu sfoară, e nevoie să ai la îndemână câteva elemente esențiale pentru a putea duce proiectul la bun sfârșit și pentru a obține rezultate estetice din punct de vedere al influenței asupra decorului interior. Iată de ce vei avea nevoie pentru borcane și sticle ornamentale cu sfoară:

Desigur, pentru decorarea sticlelor și borcanelor vei mai avea nevoie și de tot soiul de elemente decorative, în funcție de complexitatea proiectului pe care îți dorești să-l începi. Te invităm să descoperi mai jos câteva dintre cele mai inspiraționale și creative idei cu borcane și sticle decorate cu sfoară!

Sursa foto: Shutterstock

Idei pentru decorarea borcanelor cu sfoară

Ești gata să dai startul proiectului de Arts & Crafts cu sticle și borcane decorate cu sfoară? Îți propunem în cele ce urmează idei care cu siguranță îți vor pune la încercare atât creativitatea, cât și abilitățile practice. Dacă și tu vrei să susții reciclarea sticlei și transformarea acesteia într-o operă artistică, iată sugestiile noastre pentru decorul cu sfoară al borcanelor din sticlă!

1.    Borcan decorativ handmade cu sfoară și nasturi

Pentru realizarea acestui borcan decorativ vei avea nevoie de:

  • Un borcan mediu;
  • Un ghem de sfoară;
  • O foarfecă;
  • Pistol de lipit;
  • Câțiva nasturi;
  • Material textil colorat.

Înfășoară sfoara în jurul borcanului și lipește-o cu ajutorul pistolului de lipit. Tot cu ajutorul pistolului se vor lipi și nasturii aleatoriu peste sfoara înfășurată. Realizează, la final, o fundiță din materil textil, plasează un nasture în centrul acesteia și atașeaz-o în partea superioară a borcanului. Acest borcan decorativ va fi suportul ideal pentru instrumentele de scris de pe birou!

Sursa foto: Shutterstock

1.    Borcane decorative cu sfoară, pânză de iută și broderie

Vrei să transformi borcanele pe care nu le mai folosești în vaze excelente pentru flori? Iată de ce vei avea nevoie:

  • Borcane mari sau medii;
  • Un ghem de sfoară;
  • O foarfecă;
  • Un pistol de lipit;
  • Câteva bucăți de pânză de iută;
  • Broderie croșetată sau din dantelă.

Înfășoară bucățile din pânză de iută în jurul borcanelor și lipește-le cu pistolul de lipit. Aplică apoi peste pânză broderiile din dantelă, iar la final înfășoară sfoară în partea superioară a borcanului. Noile tale vaze de flori se vor încadra ideal în decorul locuinței!

Sursa foto: Shutterstock

1.    Borcane mărturii de nuntă cu sfoară, dantelă și material textil

Vrei să realizezi mărturii de nuntă handmade? Ce ai spune dacă ai folosi puțină sfoară, dantelă și materiale textile pentru decorarea borcanelor? Iată ce vei necesita:

  • Borcane mici sau medii;
  • Un ghem de sfoară;
  • O foarfecă;
  • Un pistol de lipit;
  • Bucăți din dantelă;
  • Material textil cu dungi;
  • Panglici din satin.

Am vorbit anterior pe blog despre cum se depozitează corect mierea de albine, așa că poți alege borcane mici cu miere drept mărturii de nuntă. Și dacă aveai nevoie de idei de borcane și sticle decorate de nuntă, aceste borcane decorative vor fi cadoul ideal pentru invitații tăi. Înfășoară borcanele în bucățile din dantelă și lipește-le cu ajutorul pistolului de lipit. Aplică peste dantelă panglicile din satin și prinde-le în fundițe. Acoperă gura borcanelor cu materiale textile, apoi prinde estetic materialul cu sfoară. Invitații de la nuntă vor fi fascinați de creativitatea ta!

Sursa foto: Shutterstock

1.    Borcane decorative cu sfoară, pietre și mușchi

Dorești să aduci un plus decorului din locuința ta? Ne-am gândit să te inspirăm cu o nouă idee: borcane decorative cu mușchi de pădure sau licheni. Vei avea nevoie de:

  • Borcane mari sau globuri mari din sticlă;
  • Un ghem de sfoară groasă;
  • O foarfecă;
  • Un pistol de lipit;
  • Pietre și pietricele;
  • Mușchi de pădure sau licheni.

Integrează plantele verzi în locuința ta prin elemente decorative pline de creativitate! Plasează lichenii sau mușchii verzi pe fundul borcanelor sau globurilor din sticlă, adaugă pietricele în jurul lor, iar la final înfășoară câteva rânduri de sfoară groasă în partea superioară a obiectelor din sticlă. Pentru un plus de efect, poți astupa gura borcanelor cu pietre de dimensiuni mai mari.

Sursa foto: Shutterstock

Idei pentru decorarea sticlelor cu sfoară

Nu doar borcanele din sticlă pot deveni elementele de decor ideale sau mărturii de nuntă apreciate de toți invitații, ci și sticlele, atâta vreme cât dai dovadă de creativitate și imaginație debordantă. Noi suntem aici să-ți susținem creativitatea și să-ți oferim o mulțime de idei pentru sticle și borcane decorative. Iată cum poți crea și tu sticle ornamentale deosebite!

1.    Sticle ornamentale cu sfoară și flori

Dacă duci lipsă de imaginație în ceea ce privește un decor original și creativ pentru nunta ta, îți propunem să apelezi la sticle ornamentale cu sfoară și flori delicate. Iată de ce vei avea nevoie:

  • Sticle pentru vin;
  • Un ghem de sfoară groasă;
  • O foarfecă;
  • Un pistol de lipit;
  • Flori proaspete.

Optează pentru sticle de tip Bordeaux, unele dintre cele mai populare tipuri de sticle de vin. Înfășoară de la jumătatea sticlelor până la gura sticlei sfoară și lipește-o pe sticle cu pistolul de lipit, lăsând o bucată lungă de sfoară liberă. Introdu prin gura sticlelor câteva flori proaspete colorate și plante verzi, apoi folosește bucata de sfoară pentru a atârna sticlele de copacii din grădină sau de grindele locației unde se desfășoară nunta. Va fi un decor spectaculos!

Sursa foto: Shutterstock

1.    Sticle decorate cu sfoară, pânză de iută și elemente florale

Sticlele se pot transforma în vaze ideale atâta vreme cât ai la îndemână puțină sfoară și materiale. Iată de ce ai nevoie pentru sticle ornamentale cu sfoară:

  • Sticle de alcool;
  • Un ghem de sfoară;
  • O foarfecă;
  • Un pistol de lipit;
  • Bucăți de pânză de iută;
  • Câteva pietricele;
  • Flori proaspete și plante ornamentale.

Înfășoară sticla la jumătatea acesteia cu o pânză din iută, lipită pe sticlă cu ajutorul pistolului de lipit și atașează peste aceasta câteva rânduri de sfoară sau o broderie albă. Așează pe fundul sticlei câteva pietricele, adaugă apă și pune în sticlă florile preferate, alături de câteva plante ornamentale. Poți alege, de asemenea, să înfășori întreaga sticlă în sfoară și să aplici pe aceasta elemente florale.

Sursa foto: Shutterstock

1.    Sticle ornamentale cu sfoară multicoloră și flori de cireș

Sticlele ornamentale aduc un aer aparte oricărui decor, mai ales dacă optezi pentru mai multe tipuri de sfoară, în culori diferite. Pentru acest proiect handmade vei necesita:

  • Sticle pentru vin;
  • Două ghemuri de sfoară în culori diferite;
  • O foarfecă;
  • Un pistol de lipit;
  • Flori de cireș sau flori de câmp.

Înfășoară sticlele în întregime în sfoară, fie albă, fie maro și lipește sfoara cu ajutorul pistolului de lipit. Pe sticlele înfășurate în sfoară albă poți aplica forme din sfoară maro și viceversa, pentru un plus estetic. Mai mult decât atât, dacă ai la îndemână flori de cireș sau flori de câmp, îți sugerăm să le lipești și pe acestea peste sfoară, pentru a obține elemente de decor deosebite.

Sursa foto: Shutterstock

1.    Sticlă de vin decorată cu sfoară și hârtie pergament

Duci lipsă de idei de borcane și sticle decorate de vin pentru mărturiile de nuntă? Există numeroase sticle și borcane decorative cu sfoară, menite să se transforme în cea mai frumoasă surpriză pentru invitați, iar sticla de vin decorată cu sfoară și hârtie pergament este unul dintre exemple. Vei avea nevoie de:

  • Sticle de vin sau sticle mărturii;
  • Un ghem de sfoară groasă;
  • Un ghem de sfoară subțire;
  • O foarfecă;
  • Un pistol de lipit;
  • Dopuri din plută naturală;
  • Hârtie tip pergament.

Înfășoară în jurul sticlelor și lipește cu ajutorul unui pistol de lipit sfoara groasă. Adaugă vin în sticle și astupă sticlele cu dopuri din plută naturală. Pe hârtii de tip pergament scrie mesaje amuzante pentru invitații la nuntă și apoi prinde aceste pergamente cu sfoară subțire de gâtul sticlelor. Vor fi unele dintre cele mai inedite mărturii de nuntă!

Sursa foto: Shutterstock

Sperăm că toate aceste idei creative și recomandări te vor ajuta să creezi cele mai inspirate proiecte DIY și că vei reuși să-i surprinzi pe toți cei dragi cu talentele tale înnăscute în arte plastice. Lasă-ți imaginația să zboare și cu siguranță vei reuși să realizezi cele mai frumoase sticle și borcane decorative handmade cu sfoară, fie ele utilizate ca elemente de decor sau ca mărturii de nuntă!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.